am o curiozitate felina...ma fascineaza oglinzile,la modul ca...stii...momentul ala in care asezi un pui de caine in fata unei oglinzi si incepe sa planga de frica...e ceva nenatural in acea reflexie...e ceva exterior mie care reactioneaza diferit, care rezoneaza diferit. Nu recunosc eul meu din oglinda...nu ma asociez cu el, nu il accept ca facand parte din mine... la nivel instinctual imi e frica de el si de ce reprezinta...cu toate acestea ma fascineaza ...as putea sta ore intregi terifiata de insistenta cu care strainul acela ma priveste, ma analizeaza, cautand ceva, intreband ceva cu fiecare expresie faciala...ore intregi...bine...minute,pline de incordare si aer sechestrat in gat, de intrebari care ruleaza ca o banda stricata prin mintea lui si in acelasi timp capul meu...gandurile lui sunt dublate intr-o voce care pare mai potrivita pentru mine dar nu par a fi gandurile mele, reactiile lui se traduc in ceea ce eu simt ca fiind corpul meu dar mai lent, mai sincopat, mai lipsit de ritm...si intr-un final frica...se vede frica animalica, se transpune brusc nenaturalul experientei, il vede si el si mi-l arata si mie ... si gata. Ma ridic calma, verific daca mi s-a intins rimelul, imi hranesc gerbilii si plec la munca.
ma fascineaza oglinzile...
